Insuficiența de organ are loc atunci când un organ pierde capacitatea de a-și îndeplini funcțiile fiziologice, iar acest lucru creează o potențială amenințare atât asupra calității vieții cât și a supraviețuirii pacientului.
Rinichii sunt responsabili de variate funcții fiziologice, de la filtrarea sângelui până la eliminarea reziduurilor, întreținerea echilibrului de electroliți și regularea producției de cellule roșii prin hormonul eritropoietină. Cu privire la afectarea renală, gravitatea sa este de obicei cuantificată prin analizele de laborator, de la moderată (gradul 1-2) până la boală în stadiu terminal (grad 5). Cea din urmă are două abordări terapeutice posibile, dializă sau transplant. Prima opțiune este un tratament paliativ unde un dispozitiv extern înlocuiește funcția de filtrare a rinichiului. Deși eficientă, în cele mai multe cazuri această abordare necesită ca pacientul să se întoarcă frecvent la spital pentru sesiuni lungi și neplăcute. În cazul transplantului, totuși, un rinichi nou și functional (o grefă) este adăugat printr-o procedură chirurgicală pentru a recupera funcția pierdută.
Pentru pacienții cu insuficiență hepatică, situația este și mai complexă. Un ficat funcțional este un fapt absolut esențial pentru supraviețuire și în mod curent, nu există o terapie paliativă corespunzătoare precum dializa pentru pacienții cu afectare severă a ficatului. Singura abordare terapeutică este deci reprezentată de un transplant. Spre deosebire de transplantul renal, ficatul original este îndepărtat în timpul procedurii chirurgicale iar apoi este înlocuit de un nou organ.
Doi factori limitanți importanți pentru transplanturi sunt reprezentați de disponibilitatea organelor, ce rămâne în mod substanțial inferioară cererii, și de către compatibilitatea biologică și imunologică între grefă și destinatar. Fiziologic, sistemul imunitar protejează corpul împotriva patogenilor externi, prin a recunoaște ce aparține gazdei (sine) de ceea ce nu aparține (non-sine). Deși esențial în apărarea unei persoane sănătoase, într-un pacient transplantat care primește o grefă de la un donator (deci, în termeni stricți, non-sine), acest mecanism rezultă în identificarea și atacarea organului transplantat de către sistemul imunitar (respingere). În mod curent standardul de îngrijire pentru prevenția respingerii organului este o combinație de medicamente imunosupresoare, țintite spre a micșora reactivitatea sistemului imunitar suficient cât să fie evitată respingerea, dar în același timp nu suficient cât să expună individul la un risc crescut de infecții oportuniste. Tratamentul este administrat pe toată durata de viață a organului transplantat. Rata de supraviețuire medie a unui rinichi transplantat este de aproximativ 10 ani și este ușor mai redusă în cazul unui ficat transplantat.
Standardul de îngrijire folosit în mod curent este bazat pe o combinație triplă de agenți imunosupresori, din care tacrolimus reprezintă pilonul principal.
Envarsus®
Envarsus® este o un comprimat cu eliberare prelungită cu administrare o dată pe zi, ce conține tacrolimus monohidrat. Produsul este indicat în profilaxia rejecției de transplant la recipienții de alogrefă ficat sau rinichi adulți și pentru tratamentul respingerii alogrefei rezistent la tratament cu alte produse medicamentoase imunosupresoare la pacienții adulți.
